Operatorul de vending OíFresh Vending Solutions, companie în acționariatul căreia a intrat fondul de investiții Integral Venture Partners, vrea ca în cinci ani să dubleze sau chiar
asociate cu inovația, devine tot mai mare în rândul candidaților, relevă studiul „Cei mai doriți angajatori“, realizat de compania de consultanță în resurse umane Catalyst Solutions
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Transeastern Power B.V. preia compania OMV Petrom Wind Power S.R.L, care are în portofoliu parcul eolian Dorobanțu, evaluarea urmând
deceniu, iar implementarea inteligenței artificiale în domeniul resurselor umane este văzută ca o nevoie de peste o treime dintre companii, a spus Alexandru Ungureanu, Chatbot Solution
(OMV HU) și OMV Slovensko s.r.o (OMV SK) a primit aprobarea pentru finanțare europeană prin Agenția Executivă Europeană pentru Climă, Infrastructură și Mediu (CINEA)…
Compania japoneză Takata Corporation, specializată în producția de componente auto, a fost preluată la finalul anului trecut de americanii de la Key Safety Systems.