Activitățile gigantului industrial german Siemens sunt conduse de la începutul acestei luni de către George Cătălin Costache, numirea sa în funcție având loc după ce fostul șef al
Prin vizite atent coregrafiate la giganți precum Huawei Technologies și Tencent Holdings, spune Nadine Schoen, parlamentar din partea creștin-democraților (CDU) aflați la guvernare
În plină eră a tehnologiei apare și pe plan local fenomenul board game, care echivalează cu un nou tip de distracție, în care socializarea este un element cheie.
locală de telefonie mobilă și una dintre cele mai mari companii locale, a organizat marți-seară în București un show în cadrul căruia a evidențiat performanțele superioare ale tehnologiei
Oamenii trebuie să învețe să ia pauze de la utilizarea tehnologiei, de la a răspunde tot timpul imediat mesajelor de colegi sau șefi sau de la a derula la infinit fluxurile din aplicațiile
Companiile din România nu ar trebui să mai amâne adoptarea tehnologiei și să-și lase oamenii să „plimbe hârtii”, ci ar trebui să meargă către furnizorii din piață pentru a găsi soluții
statul român se așteaptă să îl încaseze de la giganții Orange, Telekom, Vodafone și Digi din vânzarea de licențe radio pentru lansarea pe scară largă de rețele mobile pe baza tehnologiei