Mai mult de trei sferturi (75,7%) dintre gospodăriile românești au acces la internet de acasă în 2019, în creștere față de 2018 cu 3,3%, arată datele Institutului Național de Statistică
România rămâne în urma Germaniei la indicatorii esențiali care susțin dezvoltarea economică, iar cea mai mare diferență este dată de capitalul uman, arată datele din 10 indicatori Eurostat
OpenAI a anunțat ieri lansarea Frontier, o nouă platformă enterprise concepută pentru a funcționa ca un strat de inteligență ce unifică sistemele disparate și datele din cadrul unei
România se află printre primele țări membre ale Uniunii Europene după evoluția numărului de companii înființate în primul trimestru al acestui an, arată datele de la Eurostat, oficiul
Industria serviciilor de business a înregistrat creșteri ușoare în numărul angajaților salariile cresc ușor, iar rata de fluctuație a personalului scade, arată datele de la Asociația
Datele furnizate de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) arată că la finalul lunii septembrie România avea 175.663 de prosumatori înregistrați, cu o putere
Numărul de cutii de medicamente care au ajuns la pacienții români în primele trei trimestre din anul 2024 a fost în continuă scădere, arată datele companiei de cercetare de piață Cegedim
Industria serviciilor de business a înregistrat creșteri ușoare în numărul angajaților, salariile cresc ușor, iar rata de fluctuație a personalului scade, arată datele de la Asociația
Numărul locurilor de muncă vacante a fost 34.300 în al patrulea trimestru din 2024, în scădere cu 5.600 față de trimestrul anterior, arată datele de la Institutul Național de Statistică
numărul microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii a crescut cu aproape 40%, creștere susținută, în primul rând, de un număr mai mare de microîntreprinderi, arată datele