Compania a raportat afaceri de 516,7 mil. lei, în creștere cu 3% față de anul precedent, și un profit net de 173,9 mil. lei, în scădere cu 9% față de anul anterior.
Alpha Bank, cea mai mare bancă cu capital grecesc din piața locală, a înregistrat anul trecut un profit net conform standardelor internaționale de contabilitate IFRS de 114,5 milioane
Profitul net al companiei a urcat cu 157,2%, la 6,16 mil. lei (1,37 mil. euro), în timp ce numărul mediu de angajați a scăzut cu 44 de persoane la 893.
Furnizorul de servicii și soluții software NTT DATA România (fosta EBS România), parte a concernului japonez NTT DATA, a avut în primele zece luni din acest an o cifră de afaceri de
medicale private MedLife a crescut în primul semestru al anului cu 28,8%, la 301 milioane lei, avansul fiind susținut de toate liniile de business ale grupului, în timp ce profitul net
aparatelor de distribuție și control al electricității, a raportat pentru primele nouă luni afaceri de 12,2 mil. lei, plus 1% față de aceeași perioadă din 2016, în timp ce profitul net
companii private la bursă, a raportat pentru perioada ianuarie-septembrie venituri de 684 milioane de euro pentru operațiunile din România, Ungaria, Spania, plus 11% și un profit net
Nuclearelectrica (SNN), singurul producător de energie nucleară din România, a înregistrat anul trecut venituri totale de 2,44 mld. lei, în creștere cu 2,86%, și un profit net de 684