Indicele BET a crescut vineri cu 0,44%, după ce s-a clătinat joi
Atât joi, cât și vineri, sursele de creștere și descreștere au fost aceleași, respectiv cei mai mari doi emitenți locali, OMV Petrom și Romgaz Mediaș.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Atât joi, cât și vineri, sursele de creștere și descreștere au fost aceleași, respectiv cei mai mari doi emitenți locali, OMV Petrom și Romgaz Mediaș.
Fondul Proprietatea (FP), acționar important în cadrul unor companii semnificative pentru industria energetică românească, respectiv Petrom (10%), Nuclearelectrica (9,09%) sau Hidroelectrica
OMV Petrom (SNP), cea mai mare companie listată la bursa de la București în termeni de capitalizare, circa 17,5 miliarde de lei, a avut luni adunarea generală a acționarilor în urma
Automobile Dacia și două companii din grupul OMV Petrom sunt cele mai mari companii din România după cifra de afaceri din 2019.
Fondul Proprietatea (FP), societate listată și care are expunere la companii de importanță strategică pentru economia românească, precum Petrom, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, a
Fondul Proprietatea (FP), emitent cu expunere la companii de importanță strategică pentru economia românească, precum 20% din Hidroelectrica, 10% din Petrom dar și deținere la
Fondul Proprietatea (FP), emitent cu expunere la companii de importanță strategică pentru economia românească, precum 20% din Hidroelectrica, 10% din Petrom dar și deținere la Nuclearelectrica
Fondul Proprietatea (simbol bursier FP), emitent cu expunere la companii de importanță strategică pentru economia românească, precum Hidroelectrica, Petrom, Nuclearelectrica, a primit
Rafinăria Petrobrazi, deținută de OMV Petrom, a finalizat o investiție de 3 milioane euro în instalații logistice care îi permit producerea unui nou combustibil maritim, cu conținut
Fondul Proprietatea (FP), societate de investiții financiare cu expunere la companii de importanță strategică pentru economia românească, precum Hidroelectrica, Petrom, Nuclearelectrica