♦ Dintr-o cohortă de 156.991 de elevi înscriși în clasa I, (în ciclul 2013 – 2014 care au absolvit opt clase în ciclul 2020 – 2021, ultimele date disponibile) 140.600 au terminat clasa
BRD a acordat în acest an peste 4000 de credite Prima Casă, în valoare de aproximativ 800 de milioane de lei, iar un sfert dintre acestea au fost contractate în București, soldul împrumuturilor
Aproximativ 6 din 10 angajați din domeniul serviciilor au fost nevoiți să lucreze de acasa în perioada crizei sanitare generată de pandemia de COVID-19, cei mai mulți dintre aceștia
Gabriel Albu, fost partener fondator și Managing Partner Budușan, Albu & Asociații, își lansează propria casă de avocatură, sub brandul Albu-Legal, specializată în domeniul dreptului
Este dificil să treci de la prototipul de casă solară la producția de masă într-o piață în care mentalitatea este învechită, în care până și fondurile de creditare a locuințelor nu
RoPay este o alternativă la cash sau la plățile cu cardul, care ține pasul cu inovațiile tehnologice, clientul final fiind cel care alege, în cele din urmă, cum dorește să efectueze
CEC Bank acordă și anul acesta credite prin programul Noua Casă, cu dobânzi anuale începând de la 7,45% (IRCC plus marjă fixă de 1,9 pp), pentru cei care își încasează salariul prin