Nuclearelectrica a negociat acest proiect cu investitorii chinezi de la China General Nuclear Power Corporation(CGN), care vor deține 51% din acțiunile companiei, în timp ce Nuclearelectrica
excedentul de ofertă și cu scăderea cererii, am putea vedea un proces mai puternic de consolidare și de extindere la nivelul companiilor”, spune Miles Huq, coordonatorul EY Global Power
prezent în România prin nouă companii – Distribuție Energie Oltenia, CEZ Romania, CEZ Vânzare, CEZ Trade, CEZ ESCO România, Tomis Team, MW Invest, Ovidiu Development și TMK Hydroenergy Power
Din grup fac parte Electrogrup SA, Direct One SA, Netcity Telecom SRL, Nova Power & Gas SRL și WESEE SRL, care reunesc, în prezent, peste 600 de angajați și au generat o cifra de
Strategia noastră are în vedere rețele care sunt flexibile în scopul de a crea confort pentru consumatorul final”, a spus Alessio Menegazzo în cadrul evenimentului ZF Power Summit 2020
exemplu, parcurile solare pot fi subvenționate nu doar prin certificate verzi ci și dacă lângă parc se face și înmagazinarea energiei”, a spus Teofil Mureșan în cadrul evenimentului Power
existând deja peste 150 de astfel de stații, însă ponderea stațiilor de încărcare rapidă este încă una redusă, apreciază Alexandru Teodorescu, CEO Renovatio, în cadrul evenimentului ZF Power
Scara transformării va fi asigurată de fondurile private”, a spus Mihai Bălan, policy officer, Asociația Română pentru Energie Eoliană, la ZF Power Summit 2020.
infrastructură, dar pipeline-ul pe 2026 arată că sunt câteva dealuri promițătoare în energie, a declarat Marius Cara, șeful Biroului BEI Group în România în cadrul conferinței ZF Power