înființa primul fond suveran pentru a vinde active de stat cum ar fi proprietăți, porturi și utilități publice rămase nevândute în timpul crizei datoriilor, a anunțat ministrul de finanțe
Tarifele RCA vor rămâne plafonate încă 3 luni, până la data de 30 septembrie, potrivit unui proiect de HG elaborat de ASF și publicat miercuri de Ministerul de Finanțe, institutia apreciind
mai mare jucător de pe piața berii, a terminat anul 2023 cu o cifră de afaceri de 1,7 miliarde de lei, în creștere cu 13% față de anul precedent, arată datele de la Ministerul de Finanțe
consumatorii când produsele au fost reduse ca dimensiune fără o reducere corespunzătoare a prețurilor în încercarea de combatere a așa-numitei shrinkflații, a anunțat ministerul de finanțe
Compania Leoni Wiring Systems, care primise în octombrie 2023 acordul pentru un ajutor de stat de 4,77 mil. euro, a comunicat Ministerului de Finanțe decizia de a renunța la implementarea
fabrică în Fălticeni, județul Suceava, a încheiat anul 2023 cu afaceri de aproape 40 mil. lei, ceea ce reprezintă o dublare în zece ani, din calculele ZF pe baza datelor publice de la Finanțe
achiziții publice deținută de Mihaela Neagu, a avut în 2023 o cifră de afaceri de 594 de milioane de lei, în creștere cu 46% față de anul precedent, arată datele de la Ministerul de Finanțe
Ungaria și Kazhstantanul au încheiat șapte noi acorduri în domeniile dezvoltării afacerilor, agriculturii, digitalizării și științei, a anunțat ministrul de finanțe maghiar Mihaly Varga
Analiștii de la Bloomberg Intelligence au analizat mii de companii din industrii variate, de la computere și mașini la finanțe și alimente, din toată lumea.