Start-up-ul de telemedicină Telios, fondat de americanul Philip Choban pe plan local, lansează în piață modelul de rețete digitale trimise de medic direct la farmacia indicată de pacient
O ordonanță de guvern aprobată la propunerea ministerului Sănătății vine cu noi atribuții pentru consiliile de administrație ale spitalelor, care vor aviza direct achizițiile de peste
ușor deținerea la OMV Petrom (SNP) în al treilea trimestru al anului, adică pe parcursul lunilor iulie, august și septembrie, prin vânzarea a aproximativ 40 milioane de unități direct
CEC Bank pune pe piață cardul multicurrency prin care clienții au acces direct la conturi în zece valute și pot face plăți la comercianți și retrageri fără comisioane și costuri asociate
Cei care au verificat statisticile Fondului de Compensare a Investitorilor zilele acestea pentru a vedea câți investitori sunt în mod direct la Bursa de la București la iunie 2022 au
Clienții Libra Internet Bank pot face investiții la Bursa de la București sau alte burse internaționale, direct de pe aplicația de mobile banking, în baza unui parteneriat încheiat
“Cu ajutorul Apple Pay și securitatea oferită de Visa Token Service, consumatorii pot plăti cu iPhone și cu ceasul Apple în același fel în care plătesc cu cardul lor contactless de
CEC Bank lansează fluxuri online de înrolare și activare a serviciului de Mobile Banking direct din aplicație, dedicate clienților noi, care pot face operațiunile de înrolare integral
Mai multe grafice și tabele din domeniul Bursă&Fonduri mutuale Mai multe grafice și tabele din domeniul Auto&Transporturi Materialul a apărut în ediția din 20 ianuarie 2025 a Ziaru...