grupul danez Vestas Wind Systems, una dintre cele mai mari companii din lume din domeniul energiei sustenabile, în vânzarea a 80% din participația în subsidiarele sale românești, care dețin
Puțin peste 500 de mii de femei dețin acțiuni în cele aproape un milion de companii românești, potrivit datelor agregate și transmise de Elite Business Women, club de afaceri feminin
care le caută și le apreciază antreprenorii români la personalul pe care îi angajează în companiile lor se află experiența, cunoștințele și abilitățile de specialitate pe care le dețin
fosta BCR Procesare), o divizie a grupului BCR specializată în transport, procesare și depozitare de valori, printr-o operațiune de infuzie de capital în urma căreia cele trei bănci dețin
Liberty Global, cel mai mare operator de cablu și internet fix din lume, au reluat discuțiile cu scopul de a realiza schimburi de active pentru o parte din imperiile telecom pe care le dețin
Adunarea generală ordinară a acționarilor Transgaz a fost amânată o zi, pentru 24 aprilie 2019, din cauza neîndeplinirii condițiilor de cvorum, respectiv prezența unor acționari care dețin
SIF Muntenia (SIF4) și SIF Banat-Crișana (SIF1), condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi, care dețin împreună 87,7% din Biofarm (BIO), vor decide miercuri, 11 decembrie,
„Acum că nopțile devin oficial mai lungi, E.ON Next invită oamenii să se «deconecteze» și să joace într-o nouă campanie de distribuire gratuită de jocuri de societate care recompensează
Pe măsură ce atacurile cibernetice devin inevitabile, companiile din România sunt obligate nu doar să se apere, ci și să învețe să reziste, să se recupereze rapid și să funcționeze