cerealelor exportate din Ucraina și restrângerea activității de metalurgie, așa cum scrie BTCP în raportul de luni, au adus primul trimestru cu pierderi pentru Transport Trade Services
Din 27 august până pe 5 septembrie, indicele BET al Bursei de Valori București s-a depreciat de șapte ori și a încheiat o ședință pe zero, înregistrând astfel cea mai lungă serie de
Autonom Services, furnizor integrat de soluții de mobilitate cu capital 100% românesc, a anunțat că intenționează să lanseze o emisiune de obligațiuni corporative în al doilea trimestru
remote și și-au transformat modelul operational, iar tipul de riscuri s-a modificat și el în ultimii ani, potrivit raportului Business Internet Security realizat de Orange Business Services
Signant Health furnizează tehnologie și servicii pentru studiile clinice – colectarea electronică a datelor raportate de pacienți, jurnale digitale și instrumente de evaluare
NN Pensii, cel mai mare administrator de fonduri de pensii private din România, a achiziționat 7,58% din Transport Trade Services (TTS), ceea ce înseamnă că circa 2 milioane de salariați
Potrivit lui Gabriel Blăniță, director, capital markets, living services valuation and advisory services, Colliers International Romania, piața locală are aproximativ…
Piața de muncă temporară va crește și anul acesta cu 10-15%, fiind alimentată de cererea tot mai mare din partea companiilor pentru angajați în regim de proiect.
teroriștii“ din opoziție, „conspiratorii străini“, un scandal monstru de corupție care a învrăjbit instituțiile statului și zeci de mii de protestatari ieșiți în stradă contra unui regim