În acest context, în momentul în care economia se destabilizează, aceste companii care în prezent au potențial și dețin o mare parte din piață se vor prăbuși, a spus Eugen Anicescu
fost un pariu câștigător pentru instituția financiară, având în vedere că brandul în sine a fost creat pentru noua generație, iar trendurile care sunt adoptate de noua generație devin
domină soiuri internaționale precum Sauvignon, Chardonnay, Merlot, iar soiurile românești au o pondere mai redusă, cu excepția celor două soiuri Fetească Albă și Fetească Regală care dețin
2026 și anunțarea creșterii prețurilor cu 10-30%, cererea pentru îngrășămintele organice crește, potrivit lui Gabriel Stoian, CEO-ul companiei Profeco, care spune că fermierii devin
Apartamentele închiriate în regim turistic, listate pe platforme precum Airbnb și Booking, devin o concurență tot mai serioasă pentru marii operatori din piața locală de turism nu
Companiile devin tot mai vulnerabile la atacuri cibernetice pe măsură ce externalizează mai multe servicii, pentru că pierd vizibilitatea asupra a ceea ce se întâmplă cu propriile
partea CA Technologies sunt Carl Lloyd – business lead, CA opsCenter, Kiriakos Apostolidis – general manager pentru sud-estul Europei, Shirief Nosseir – security solutions
printre care se numără Marius Ursache – cofondator al Grapefruit, Mădălin Negru – director general al Startaxi, Andrei Lopată – CEO al Atypical Games LLC și Revo Solutions