Performanțele MavenHut au fost recunoscute la nivel național și internațional, iar compania a fost distinsă de-a lungul timpului cu premii precum Global Innovator Award la Global Tech
Mai multe detalii
Business Hi-TEch
Producătorul elen de soluții software pentru business SoftOne Technologies a deschis anul trecut o subsidiară în România în urma unei investiții
Continuăm să credem în exportul de servicii tech de cea mai înaltă calitate și în potențialul Softbinator Technologies de a crește pe piețele internaționale prin expertiză specializată
Investiția este parte a unei inițiative guvernamentale botezate AI Lab Poland care are drept obiectiv construirea unui ecosistem tech național în condițiile în care țara est-europeană
Între 2003 și 2007, el a avut funcții de conducere în departamentele de vânzări ale unor companii precum K Tech Electronics SRL (regional manager și GSM division manager) sau Goldstern
impactul pe care pandemia l-a avut asupra gigantului activ în industria cosmeticelor de lux și despre cum accelerarea adopției de tehnologie a transformat compania într-una mult mai „tech
Astfel de lucruri aș vrea să fac și în viitor”, descrie Mihai Rotaru, cofondator și CEO al Clever Tech, compania care a lansat aplicația de e-hailing Clever Taxi, proiectele care l-ar