Adrian Garcia-Aranyos, președintele global al Endeavor, o rețea globală de antreprenori, a spus în cadrul unui interviu acordat ZF că a ales să intre în România pentru că țara se află
De la începutul anului s-au înregistrat la nivel global 615 oferte publice inițiale, cu un capital mobilizat de 60,9 miliarde de dolari, reprezentând scăderi de 5% și de 36% de la an
În perioada 17-21 septembrie, indicele Global Dow a crescut cu 2,54%, impulsionat de aprecierile puternice din zona asiatică și din Statele Unite ale Americii.
Tranzacția prin care fondul de private equity Abris Capital Partners a preluat pachetul majoritar în cadrul Global Technical Group, cel mai mare furnizor de soluții end-to-end pentru
Ideile de business inovatoare și startup-urile care se diferențiază pe piață de restul jucătorilor pot participa în cadrul competiției internaționale Global Startup Awards, care își
Concedierile din sectorul bancar la nivel global se apropie de 60.000, majoritatea celor care sunt în pericol să-și piardă locul de muncă fiind localizați în Europa, unde dobânzile
UniCredit Bank, a cincea cea mai mare bancă după active din România, a fost desemnată cea mai bună bancă de private banking în 2019 de către revista Global Finance.
Serviciul Uber a ajuns la 10 miliarde de curse, dumincă, la opt ani și 10 zile de la lansarea serviciului, potrivit datelor oferite de companie. Uber este disponibil în peste 600 d...