Portofoliile companiilor de asigurări numărau 15 milioane de polițe în vigoare la sfârșitul anului trecut, cu circa un milion mai puțin decât în anul precedent, arată datele Autorității
Piața mondială a medicamentelor a atins 614,5 mld. euro, cele mai mari vânzări înregistrându-se în America de Nord (SUA și Canada), arată datele EFPIA – European Federation of Pharmaceutical
Zentiva este cel mai mare producător de medicamente generice de pe piața locală de profil, atât din punctul de vedere al valorii cât și al volumului, potrivit companiei care citează datele
Statistica a reconfirmat marți datele-semnal privind creșterea economică din T1/2021: un plus de 2,8% față de T4/2020 și o scădere de 0,2% în T1/2021 față de T1/2020.
În perioada ianuarie – septembrie 2021, România a exportat peste 2,2 milioane de ovine și caprine în valoare de 222 mil. euro, arată datele de la Institutul Național de Statistică furnizate
Compania Constantin Grup din București, fondată de Constantin Beu, a finalizat anul trecut cu afaceri de 89 de milioane de lei, în creștere cu 47% față de anul anterior, arată datele
Angajații din sectorul de agricultură, silvicultură și pescuit au cele mai mari salarii nete în București, Cluj și Brăila, arată datele de la Institutul Național de Statistică (INS)
Un ajutor de bucătar are un salariu lunar net care ajunge, în medie, la 2.200 de lei, arată datele extrase din platforma Salario, comparatorul de salarii al platformei de recrutare
Mărcile private au câștigat anul trecut aproape un punct procentual cotă de piață, ajungând să acapareze 16,2% din vânzările de bunuri FMCG din România, arată datele companiei de
Fabrica de Lapte Brașov, producătorul lactatelor Olympus, a fost în primele zece luni din 2022 cel mai mare exportator de lapte și lactate, arată datele de la Institutul Național