Serbia a semnat un contract privind vânzarea companiei agricole PKB către compania Al Dahra Agricultural Company din Emiratele Arabe Unite, relatează Seenews.com.
Compania Google Bucharest SRL, subsidiara locală a gigantului online american, a declarat anul trecut la Ministerul de Finanțe din România afaceri de numai 2,9 milioane de euro, valoare
Comisia Europeană a adoptat, joi, mai multe decizii cu privire la acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor (infringement procedures) referitoare la România.
Xerox România, subsidiara celui mai mare producător de copiatoare din lume, l-a promovat pe Ionuț Baciu în funcția de strategic account manager pentru relația cu clienții din sectorul
Compania Sika România, activă pe piața de materiale chimice pentru construcții, va investi într-un centru de competențe la Brașov, care va deveni funcțional în 2014 și va dispune de
vârstă de 38 de ani, un executiv indian cu o experiență de peste 15 ani în resurse umane, a fost numit în funcția de director de HR al operatorului de telefonie mobilă Vodafone România
Gigantul american Dell va continua să investească și să se dezvolte în România, în condițiile în care subsidiara locală este una dintre zonele strategice pentru companie prin intermediul