Ironic, deși a fost adus la putere de generația yuppies, guvernul tehnocrat analizează cum să îngroape creșterea economică în sărăcie
Comparativ cu celelalte state ale Uniunii Europene, România s-a clasat pe locul doi, după Slovacia, țara care a…
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Comparativ cu celelalte state ale Uniunii Europene, România s-a clasat pe locul doi, după Slovacia, țara care a…
are 3,6 milioane de ferme gospodărești, o treime din numărul total de ferme de acest tip din Uniunea Europeană, indicator care ne plasează detașat pe primul loc între cele 28 de state
Statele Unite discută posibilitatea extinderii prezenței nucleare americane în alte state europene membre NATO, potrivit unui raport publicat de Financial Times.
Economia zonei euro ar urma să crească cu 0,8% în 2026, peste estimarea de 0,5% din iulie, după ce blocul celor 21 de state a traversat mai bine decât anticipau economiștii efectele
Comisia Europeană și Banca Europeană de Investiții au anunțat astăzi plata a 2,5 miliarde EUR din Fondul pentru modernizare pentru a sprijini 51 de proiecte legate de energie în 11 state
Autoritățile fiscale au la dispoziție tot mai multe informații și instrumente de analiză, inclusiv prin schimbul de informații cu alte state, ceea ce le permite…
În ultimele decenii, experiența internațională a arătat că diferențele de dezvoltare dintre state sunt influențate nu doar prin resurse naturale, poziționare…
diferențe între produsele de pe piața acesteia și cele din alte state din…
Comisia Europeană (CE) a reclamat România și Bulgaria la Curtea Europeană de Justiție pentru nerespectarea normelor UE privind piața gazelor naturale, argumentând că cele două state
Volumul total de mărfuri transportate între cele 27 de state europene este estimat la 3.632 miliarde tone km.