Al doilea reunește fondurile Blackstone, HIG Capital și AnaCap, iar al treilea este format din americanii de la Lone Star și compania cehă de recuperare de creanțe APS Holding, potrivit
De exemplu Energy Holding lucrează cu avocații de la Țuca Zbârcea & Asociații în timp ce interesele celor două Alpiq-uri sunt apărate de Schoenherr și Asociații.
“În situația
Compania are o structură de tip holding și își propune să fructifice cele mai bune oportunități din sectorul imobiliar local, concentrându-se pe segmentul rezidențial urban mare, reprezentat
Totodată, Ovidiu Bucătaru, CFO în cadrul Grup șerban Holding, business care are peste 13.000 de hectare cultivate cu cereale și oleaginoase, spunea că terenurile agricole sunt la fel
International Alexander Holding este un grup cu acționariat românesc, cu operațiuni în România, Ungaria, Serbia, Cehia, care a ajuns la peste 2.700 de angajați.
Astăzi, potrivit platformei de analiză confidas.ro, compania care operează rețeaua Diverta (Blor Retail) este deținută de Diverta Holding Invest, în spatele căreia se află Octavian