Salariul mediu net pe economie a ajuns la puțin peste 4.500 de lei în luna august a acestui an, în creștere cu 15,2% față de aceeași lună din acest an, arată datele de la Institutul
Conform unei analize ZF făcute pe baza datelor de la INS - Institutul Național de Statistică, salariul mediu net în luna martie 2021 a fost de 3.547 de lei, în creștere cu 7,7% față
populație în autorecenzare, prima etapă de colectare a datelor de la populație pentru Recensământul Populației și Locuințelor, conform informațiilor transmise Ziarului Financiar de Institutul
salariați de 6,39 milioane de persoane anul trecut, aceste date incluzând efectivul de salariați care lucrează “la negru”, precum și forțele armate, arată datele publicate ieri de Institutul
investițiile nete realizate în economia națională au crescut, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, cu 2,7%, până la 54,6 miliarde de lei, potrivit datelor publicte luni de Institutul
copiilor înscriși în învățământul primar și gimnazial în perioada 2016-2017 s-a redus cu aproape un milion de elevi față de ciclul de acum 10 ani, 1996-1997, arată datele de la Institutul
BIM, calculată conform standardelor Biroului Internațional al Muncii, a ajuns la 4,7% în luna noiembrie a anului trecut, fiind la cel mai scăzut nivel din 2004 încoace, de când Institutul
România are între 4 și 6,4 milioane de salariați – așa arată statisticile consolidate ale celor patru instituții care pot să ofere date privind forța de muncă: Institutul Național
din învățământ câștiga un salariu mediu net lunar de aproape 3.700 de lei în noiembrie 2020, în creștere cu circa 7% față de aceeași lună din anul 2019, conform datelor de la Institutul
luna decembrie 2020 s-au născut 15.857 de copii, cu 2.103 mai mulți decât în luna noiembrie 2020 și cu 433 mai mulți comparativ cu aceeași lună din 2019, conform datelor de la Institutul