Platforma de investiții și management ROCA, lansată de CITR Group, a preluat un pachet de 18% din capitalul Sinteza Oradea, una dintre cele mai mari companii din județul Bihor, care
iar ulterior intenționează să includă criteriile de sustenabilitate direct în cerințele de reglementare privind companiile de asigurări, potrivit reprezentanților Vienna Insurance Group
ROCA X, vehicul investițional local lansat anul trecut ca parte a Impetum Group, a alocat încă 500.000 euro pentru patru tranzacții aflate în prezent în derulare, urmând să ajungă astfel
Citigroup Global Markets Limited, ING Bank și Erste Group Bank au fost în 2019 pe podium în clasamentul dealerilor programului de finanțare externă pe termen mediu MTN (medium term
Roca X, un fond de investiții care caută start-up-uri din tehnologie din România și străinătate, parte a Impetum Group, a atras o nouă majorare de capital, ceea ce reconfirmă piața
Grupul bulgar Euroins Insurance Group, parte a Eurohold Bulgaria, a încheiat procesul de achiziție a Ergo Belarus după ce a obținut aprobările legate de competiție de la Ministerul
ROCA X, vehicul investițional ce face parte din Impetum Group, care până acum a investit în 14 start-up-uri de tehnologie, l-a numit recent în funcția de CEO pe Alexandru Bogdan, care
2020 comparativ cu cel de-al doilea trimestru din 2020, când previziunile referitoare la pandemie erau mult mai pesimiste, arată cel mai recent studiu Confidex realizat de Impetum Group
businessului în Europa Centrală și de Est, pe locul doi fiind competiția, sunt de părere liderii companiilor din regiune în cadrul unei analize realizată de Worldcom Public Relations Group
, unul dintre cei mai mari jucători mondiali în furnizarea de gaze industriale, a preluat în primăvara anului trecut operațiunile din România ale unui alt investitor german, Buse Group