compania fanion a regelui asfaltului Nelu Iordache, a intrat în insolvență la scurt timp după ce unul dintre principalii clienți ai firmei, compania de drumuri, a reziliat șase contracte
(începând cu iunie 2016 coordonează activitățile logistice ale Grupului), Politub (producător de țevi din polietilenă) și Wetterbest (producător de acoperișuri).
Unu, să fii cunoscut, să știe lumea că exiști pe pe harta producătorilor în Europa, pe harta producătorilor din România și să faci contacte și chiar să închei contracte ulterior.
constructorul local Straco Grup (controlat de frații Alexandru și Traian Horpos), care au mai lucrat împreună la autostrada Deva-Orăștie, și-au adjudecat o mare parte din cele cinci contracte
Contractul a fost câștigat în consorțiu cu Alstom Transport (Franța), Swietelsky (Austria), Euro Construct Trading 98 (controlată de Dan Beșciu și Sorin Vulpescu) și Dafora (Gheorghe
over 5G experimentation facilities) – pune la dispoziția operatorilor de servicii și aplicații de tip transport și logistică a unor platforme deschise și securizate de tehnologie
Firma are deja contracte de circa 30 milioane de euro în China, iar în 2014 vrea să „atace“ piețele de pe continentul american, în special America de Sud.
Numărul de contracte de asigurare de la finalul primelor nouă luni din 2022 a ajuns la aproape 15,9 milioane la nivelul întregii piețe, în scădere cu 7%, respectiv 1,26 milioane de