Retailerul Altex Romania, controlat de Dan Ostahie, va investi peste 37 milioane de euro pentru dezvoltarea unui nou centru logistic lângă București, în comuna Dragomirești Vale, prima
Veniturile operaționale au crescut cu 24,3% de la an la an, la 59,4 mil. lei, în timp ce cheltuielile operaționale au fost cu 14,7% mai mari, astfel că rezultatul operațional a crescut
Provizionul pentru datoria unui client aflat în insolvență a șters 15% din profitul operațional al Biofarm (simbol bursier BIO) în primul semestru, însă producătorul de medicamente
Uber România, companie americană care oferă servicii de ride-hailing și micromobilitate, își diversifică portofoliul de produse și lansează serviciul Uber Black, prin care pasagerii
Grupul Alro Slatina, unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integrați pe verticala din Europa, a raportat pentru S1/2022 un profit net de 15,3 mil. lei, față de o pierdere
Multe companii care fac afaceri pe piețe mai puțin tradiționale pentru România vin să se finanțeze de la EximBank, Traian Halalai, președintele băncii dând exemplul companiilor care
Consiliul Investitorilor Străini-FIC are o nouă echipă executivă, condusă de Ramona Jurubiță, Country Managing Partner al KPMG România, după ce Franz Weiler, CEO Uniqa Asigurări, și-a