Acțiunile companiei canadiene de cannabis Tilray au închis ședința de tranzacționare de miercuri cu un plus de 50%, continuând creșterile din ședința anterioară, în contextul în care
conferinței ZF/NNDKP CELF: Dispute fiscale la vreme de pandemie, că a câștigat în instanță litigii și de peste 60 mil. euro, iar statul a restituit contribuabiului suma integrală, plus
Prin prisma evoluției indicelui principal DAX, bursa de la Frankfurt, a celei mai mari economii europene, înregistrează un maxim istoric de 13.800 de puncte, plus 1,5% față de ședința
Cele trei partide - PNL, Alianța USR-PLUS și UDMR (dar de fapt numai primele două, pentru că UDMR știe ce vrea), au început negocierile pentru împărțirea ministerelor, funcțiilor publice
♦ Indicele financiar BET-FI are minus 8% anul acesta, fiind primul indice bursier de la București care a intrat în teritoriul negativ ♦ Spre comparație, indicele BET are plus 6,5%,