Transportatorul de mărfuri Sorcani din Sibiu, companie controlată de antreprenorul Mircea Barbu și fondată în 1993, una din cele mai dinamice firme de transport de pe piața locală
de la București a ricoșat din maxim în ședința de tranzacționare de luni, în contextul în care indicele principal BET a avut o scădere de 0,3% pe fondul deprecierii acțiunilor Transport
Transgaz (TGN), operatorul sistemului național de transport gaze naturale, a publicat marți la bursă că acționarul majoritar, Ministerul Energiei cu 58,5% din capitalul social, a transmis
Transgaz (TGN), operatorul tehnic al sistemului național de transport gaze naturale, și-a bugetat pentru 2019 venituri din exploatare de circa 1,4 mld. lei, minus 25% față de cele realizate
impact de peste 16 mil. lei în activitatea companiei de stat Transelectrica (TEL), operatorul rețelei de electricitate din România, atenuat de creșterea cu 9% a veniturilor din transport
Transelectrica, compania națională de transport al energiei electrice, a anunțat astăzi că a fost sancționată de ANRE cu o amendă de 2,4 milioane lei pentru șapte contravenții legate
Dunca Expediții, una dintre cele mai mari companii de transport marfă de pe piața locală, la care familia Dunca deține pachetul majoritar de acțiuni, a continuat investițiile în reînnoirea