Mediul de business reproșează școlii că nu are o prea mare legătură cu piața reală”, a spus a spus Mircea Mihai, directorul executiv al EXELO Training&Development, firmă de consultanță
Compania de dezvoltare imobiliară Grand Development investește peste 12 milioane de euro în dezvoltarea Montebello Transylvania Resort, amplasat lângă Brașov.
Bucureștiul a devenit în decembrie, anul trecut, cea mai scumpă capitală, din 33 de analizate, la prețul energiei plătite de consumatorul casnic, conform unei statistici realizate
Aproximativ 18% din capital va fi direcționat către Invest Intermed GF IFN, iar fondurile vor fi utilizate pentru deschiderea de agenții noi și capitalul de lucru necesar acestora,
Fondul de venture capital Eleven, originar din Bulgaria, axat pe investiții pre-seed și seed în Europa de Sud-Est, lansează Eleven Alpha, un program de trei luni adresat antreprenorilor
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), CEECAT Capital și Morphosis Capital au anunțat finalizarea investiției în retailerul românesc La Cocoș, după aprobarea tranzacției