Aplicarea facilităților fiscale pentru salariații din sectorul construcțiilor este considerată un proces greoi de 64% dintre companiile chestionate într-un sondaj PwC România, principalul
Gigantul german a pierdut miercuri prima etapă dintr-un proces care s-a judecat în San Francisco, pornit de o persoană care susține că, după ce a folosit un herbicid (acum deținut de
România a pierdut un proces deschis de mai multe companii din industria regenerabilelor, în frunte cu austriecii de la LSG Building Solutions GmbH, conform datelor tribunalului arbitral
Fabrica de la Satu Mare a grupului italian De’Longhi, în care se vor produce mașini automate de cafea, o investiție de 40 de mil. euro, este în proces de dezvoltare, iar anul acesta
Hidroelectrica, cea mai așteptată companie în ringul bursier, spune că listarea celui mai mare producător de energie din România este întârziată de criza generată de COVID-19, dar că procesul
La nivel local însă trebuie regândit și procesul de eliberare a autorizațiilor pentru construcții și a avizelor, procese încă greoaie, care îi sperie pe investitori, în contextul în
Ministerul Finanțelor a început, după mai multe tergiversări, procesul de recrutare pentru cei nouă membri ai consiliului de administrație la CEC Bank, singura bancă de top 10 aflată