Antreprenorul Marius Mihalca spune că energia rămâne în vizorul investitorilor care urmăresc cu precădere dividendele și punctează că Fondul Proprietatea va încasa un venit nerecurent
Compania Enel Energie și-a mutat sediul din Timișoara în clădirea de birouri United Business Center 1 (UBC 1) a ansamblului mixt Openville, dezvoltat de Iulius Group și Atterbury Europe
În schimb, Banca Transilvania afișa un avans de 2,19%, iar BRD de 1,9%, iar companiile din energie erau toate pe creștere: Electrica 2,76%, Transelectrica 3,33%, Nuclearelectrica 3.07%
Costin Borc, fost director al producătorului de ciment CRH România, subsidiara locală a companiei irlandeze cu același nume, a părăsit compania în luna octombrie a anului tr...
carton ondulat Ambro din Suceava, parte a grupului Rossmann, a demarat recent lucrările necesare pentru o investiție de peste 50 de milioane de lei în vederea reducerii consumului de energie
Moller-Maersk, cea mai mare achiziție realizată de acesta din 1999 și un nou semn al accelerării ritmului tranzacțiilor din energie după o lungă perioadă de declin, scrie Bloomberg.
Romgaz, Conpet și Transgaz, perlele din energie ale statului din prima ligă bursieră, cu o valoare de piață cumulată de aproape 18 mld. lei au cele mai mari marje de profit din piață
Cosmin Ghiță, un tânăr de 28 de ani fără experiență în energie nucleară, cu studii de economie, este pe cale să devină director general interimar la Nuclearelectrica, fără să treacă
energetic local, nivel care acoperă consumul intern și exporturile, se apropia ieri-dimineață de nivelul record al ultimilor zece ani după ce depășise pragul de 11.000 MW ♦ Pe bursa de energie