Am fost mai precupați de puterea lor de negociere cu furnizorii de lapte, cu fermierii, și aici, pentru că Lactalis aduce mult lapte din import, în analiza noastră, situația fermierilor
modelului de cerere pentru acordarea ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul zootehnic la speciile bovine și ovine/caprine și a ajutoarelor specifice pentru producătorii de lapte
WikiZF: Profilul companiei Orange România
Orange Music Live va fi disponibil în România și în alte șapte țări europene – Armenia, Franța, Luxemburg, Moldova, Polonia, Spania
septembrie 2014
Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr.985/2014 al Comisiei din 18 septembrie 2014 privind eliberarea licențelor de import pentru cererile depuse în primele șapte
Șapte judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost desemnați, în 30 martie, să facă parte din Biroul Electoral Central pentru alegerile locale din 10 iunie.