Grupul telecom francez include România în zona denumită „Europa și alte țări“, din care mai fac parte Armenia, Belgia, Luxemburg, Moldova, Slovacia și Republica Dominicană.
De altfel, livrările pe piețe externe generează 35% din totalul rulajului ADF Prod, principalele state în care compania exportă fiind Italia, Franța, Belgia și Austria.
Cu un salariu minim brut de cica 220 de euro, România se află pe penultimul loc în Uniunea Europeană (în fața Bulgariei), în timp ce în Belgia și Olanda nivelul a depășit valoarea de
Evoluția a fost susținută de performanțele puternice de pe toate piețele grupului, dar mai ales din Franța, Spania, Belgia, România, Africa și Orientul Mijlociu”, a declarat președintele
Cele mai mari salarii minime lunare sunt plătite în Luxemburg (1.923 euro), Olanda (1502 euro), Belgia (1502 euro), Germania (1473 euro), Irlanda (1.462 euro), Franța (1.458 euro) și
serviciilor proporțional cu creșterea flotei, extinzându-și portofoliul cu mărfuri la temperatură controlată cu echipamente frigorifice în țări ca Marea Britanie, Spania, Franta, Belgia
Barbara Cygler, cea care ocupa această poziție din 2014, a fost numită vicepreședinte general manager în Franța și în Belgia pentru ViiV Healthcare, un joint venture între GlaxoSmithKline
În Uniunea Europeană sunt 11 state membre care impun obligativitatea vaccinării, iar înscrierea în învățământ se realizează pe baza dovezii de vaccinare, printre care se numără Belgia