La 38 de ani, antreprenorul clujean Cătălin Chiș conduce grupul de firme Active Power Solutions, cu activități în domeniul tehnologiei din care face parte și compania Life is Hard
KazMunaiGaz International, OilField Business Solutions și SC Rompetrol Rafinare sunt introduse ca părți responsabile civilmente în acest nou dosar, reprezentanții societăților fiind
Bucharest West are în prezent o suprafață de 130.000 mp, printre chiriași numărându-se companii precum Antalis, Iron Mountain, IKEA sau operatorul logistic DSV Solutions.
Acest parteneriat aduce soluțiile de plată personalizate mai aproape de clienți și se adaptează modelelor și nevoilor dinamice de cumpărare”, spune Ionut Sabadac, Head of Merchant Solutions
De aceea, am lansat soluția prin care românii pot cumpăra acum pachetul pe care și-l doresc și să-l plătească mai târziu, în rate lunare”, explică Ionuț Sabadac, VP Merchant Solutions
Familia Movileanu din Argeș a devenit cunoscută în sectorul turistic după ce în 2014 a preluat prin compania Atlas Apliance Solutions din Mioveni hotelurile Cocor și Pajura din
„După cumpărarea unei case, mobila este una dintre cele mai importante achiziții pe care le putem face pentru o viață confortabilă”, spune Ionuț Sabadac, VP Merchant Solutions, tbi
2018, cu o cifră de afaceri totală de aproape 33 de milioane de lei, cuprinzând Optim Project Management România, Optim Project Management Bulgaria și Serbia, Optim Engineering Solutions
controlată în proporție de 56,9% de Fondul Închis de Investiții Certinvest Green, în timp ce NG Return Expert SA deține aproape 43% din capitalul social, Certinvest Management Solutions
care se confruntă viitorii profesioniști în timpul studiilor, ajutându-i să își achite cazarea într-un mod accesibil și adaptat nevoilor lor“, spune Ionuț Sabadac, VP Merchant Solutions