România se află pe primul în clasamentul statelor membre UE după ponderea copiilor expuși riscului de sărăcie sau excluziune socială în anul 2023, arată datele de la Eurostat, oficiul
Joi 11 aprilie 2024, indicele de referință BET a pierdut 1,09%, a treia ședință consecutivă pe minus, care aduce randamentul de la începutul anului la 10,7%, arată datele Bursei de
România se află pe primul în clasamentul statelor membre UE după ponderea copiilor expuși riscului de sărăcie sau excluziune socială în anul 2023, arată datele de la Eurostat, oficiul
Acțiunile europene au închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri 2 august, în vreme ce datele economice slabe din Statele Unite au reaprins temerile investitorilor cu privire
București, Cluj, Timiș, Brașov și Constanța sunt în topul județelor după numărul de bancomate, iar aceste județe au și cele mai mari valori ale PIB/locuitor, după cum reiese din datele
București, Cluj, Timiș, Brașov și Constanța sunt în topul județelor după numărul de bancomate, iar aceste județe au și cele mai mari valori ale PIB/locuitor, după cum reiese din datele
România intră tot mai clar în clubul țărilor europene cu populație îmbătrânită, chiar dacă se află ușor sub media Uniunii Europene, după cum arată datele de la Eurostat, oficiul european
Datele cu frecvență lunară, pe care economiștii le urmăresc pentru a vedea dinamica sectoarelor economice, arată diferențe mari față de evoluția pe sectoare din comunicatul despre
Cele mai multe tranzacții autohtone au avut la cumpărare investitori americani în perioada 2020-2024, arată datele companiei de consultanță EY, care ține cont de țara de proveniență