TMK Artrom Slatina (simbol bursier ART), producător de țevi industriale listat la Bursa de la București din 1995, se va retrage definitiv de pe piața de capital începând cu data de
Movie Games, producător polonez de jocuri video, și INC, companie de consultanță în investiții și piețe de capital, lansează în România Mill Games, primul accelerator pentru studiourile
Investițiile străine directe din România au crescut ușor anul trecut, la 5,29 miliarde euro, față de 5,26 miliarde euro în ianuarie - decembrie 2018, din care participațiile la capital
Guvernul PNL va elimina cerințele de capital suplimentar impuse administratorilor Pilon 2 prin OUG 114 și totodată va renunța și la posibilitatea de transfer a contribuțiilor de la
Fondul de private equity Morphosis Capital, fondat de o echipă de patru români cu experiență pe piețele străine, negociază acum cu șase companii pentru a ajunge să semneze cea de-a
International (EAI), lider român în soluții avansate de inginerie electrică pentru infrastructură critică, subscriind 16,4 milioane euro, echivalentul unei participații de 5% din capitalul
Premier Energy (PE), companie ale cărei acțiuni au urcat cu 50% în primele trei luni, estimează că ieșirea din joint venture-ul Alive Capital va reduce veniturile cu aproximativ 181
Piața bursieră din India este pe cale să ia locul Hong Kong-ului în topul celor mai mari burse din lume, într-o creștere despre care analiștii spun că atestă optimismul investitori...
Mihai Purcărea, director general al BRD Asset Management, cel mai mare administrator de fonduri din România, va fi speaker la ZF Capital Markets Summit 2026, eveniment care va avea
Administratorul britanic de investiții Zetland Capital Partners, cu active de aproximativ 1,3 miliarde de euro, și BAC Financial Advisory, firmă românească de investment banking fondată