Traderul de energie Oscar Downstream, deținut de omul de afaceri Alin Niculae, a depus solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru construcția unui proiect de locuințe, în apropierea
stocare, în cadrul unui proiect al portughezilor de la Energias de Portugal, unde soluția tehnică a fost livrată de germanii de la Siemens, scrie în ultima ediție a anuarului ZF Energie
Dintr-o putere disponibilă totală de 20.000 MW, ieri livrau energie în sistem, în jurul după-amiezii doar 7.800 MW, astfel că România era nevoită să aducă energie de peste granițe
OMV Petrom, cel mai mare producător de petrol și gaze din România, a primit cel mai bun preț pentru energia pe care este obligat să o vândă pentru consumatorii casnici ca urmare a implementării
Potrivit surselor oficiale chineze, acordurile încheiate de președintele francez Emannuel Macron în China se ridică la 15,1 miliarde de dolari (13,6 miliarde de euro), însă autorit...
„Perspectivele acțiunilor Nuclearelectrica anul viitor vor depinde în primul rând de contextul pieței de energie, dacă se va menține aceeași efervescență ca în 2018 privind cererea
În prezent, pe lângă centralele eoliene și solare, Enel mai produce energie în centrale nucleare și în termocentrale, acestea reprezentând, cumulat, jumătate din producția de energie
Exportator net de energie electrică în regiune și al patrulea cel mai mare producător de gaze la nivel european, România ajunge să-și taxeze consumatorii industriali cu facturi la utilități