devenit instructor de zbor, iar din primăvara lui 2018 a fost numit chief operations officer, în subordinea căruia s-au aflat diviziile Flight Operations, Ground Operations și Control Center
mare de acoperire s-a înregistrat și în domeniul ”Confecții – Croitori”, unde joburile au fost acoperite în peste 35 de zile, iar în categoriile ”Paza și protecție” și ”Call center
SRL și 60% în Nonlinear SRL, 70% în compania de securitate cibernetică ISEC Associates SRL, precum și achiziționarea a 100% din compania de training IT&C, Computer Learning Center
În 2016 a plecat în Ungaria, devenind șef al International Corporate Center la UniCredit Bank Hungary, poziție ocupată până la sfârșitul lunii septembrie 2019.
Putem discuta despre call center, shared service center, centru de excelență, digitalizare, analitică, însă mai mult depinde de universități, disponibilitatea forței de muncă și prezența
mediu de angajați al Vodafone a crescut semnificativ în 2019 pe fondul unor inițiative de a readuce în interiorul companiei unele servicii externalizate anterior, precum cel de call-center
Costurile agenticAI sunt semnificativ mai mici decât cele implicate de echipele de call-center și, mai mult decât atât, agenții AI chiar îndeplinesc sarcinile cu succes, rezultatul