CreditAmanet, companie cu capital românesc specializată în servicii de creditare pe termen scurt de tip amanet și schimb valutar, a investit peste 2,5 mil. euro într-un process de rebranding
Company a acordat asistență Ministerului Finanțelor Publice, alături de casa de avocatură Anderson Mori & Tomotsune , în prima emisiune de obligațiuni verzi Samurai pe piața de capital
Fondul de investiții SARMIS Capital preia pachetul majoritar al companiei MG TEC Industry SRL, producător de hârtii igienico-sanitare din Dej care a făcut investiții de 150 de milioane
Analiștii BT Capital Partners estimează că Aquila Part Prod Com (simbol bursier AQ) a realizat un profit net de 29,8 mil. lei în T3/2024, în creștere cu 5% față de aceeași perioadă
Fondul de private equity Provectus Capital Partners (PCP), ce își are sediul central în Croația, la Zagreb, intră pe piața din România, deschizând un birou la București „pentru a-și
Filiala Dumagas Germania a ajuns în opt luni la un volum de business de 20 de milioane de euro și continuă să se dezvolte, după cum a explicat Matei Ladea, cofondator al Omnia Capital
Sectorul imobiliar comercial din România concentrează 54% din totalul creditelor acordate companiilor nefinanciare, iar expunerea băncilor a urcat la 116 miliarde de lei la finalul...
“Capitalul de start a fost de 500 de dolari. Am pornit afacerea în doi, cu geanta la spinare. Luam marfă de pe unde apucam, scriam factura pe genunchi și o duceam de colo-dincolo.
păduri din România și care în urmă cu aproximativ o lună a achiziționat peste 33.000 de hectare de pădure de la o companie a Universității Harvard, a primit recent o infuzie de capital