Fiecare asigurat se poate informa la casa de asigurări de sănătate de care aparține cu privire la consultațiile de care a beneficiat într-o anunită perioadă și, eventual, la tratamentele
Casa de avocatură Noerr și-a extins departamentul de litigii din București prin recrutarea Ralucăi Ioana Botea în poziția de Senior Associate, la finele anului trecut.
să capete o personalitate, fie că e vorba despre o reamenajare, cel puțin o dată în viață orice proprietar de locuință ajunge în punctul în care trebuie să-și transforme casa
preocupate de moda sustenabilă și de produsele prietenoase cu mediul, au deschis anul acesta ALTRNTV Shop, un magazin aflat în centrul Bucureștiului, în spațiul unde se afla pe vremuri casa
Casa de licitații Artmark a organizat în cele două luni de stare de urgență șase licitații online, a căror valoare totală ajunge la aproximativ 2,5 milioane de euro, și continuă să-și
anul 2020, date fiind condițiile actuale și criza provocată de COVID-19, previzionam o ușoară creștere de circa 6-7%, generată de creșteri ale vânzărilor pe brandul Studio Casa
Casa de discuri Global Records, care reprezintă la nivel internațional artiști precum Inna sau Irina Rimes, a încheiat anul 2019 cu afaceri de 12 milioane de euro, în creștere cu aproape
Casa de avocatură MPR Partners | Maravela, Popescu & Roman a consiliat producătorul american de lame de ștergătoare Trico în achiziția diviziei globale de ștergătoare a producătorului
Casa de avocatură Filip & Company a acordat asistență juridică RCS&RDS și Digi Communications N.V. în legătură cu emisiunea a două serii de obligațiuni senioare garantate cu valoare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a cheltuit 29,3 mld. lei în 2017, la venituri din contribuții de 23,7 mld. lei și venituri din taxe de 2,3 miliarde de lei, ceea ce a