Fashion Days, retailerul online de modă din grupul Dante International din care fac parte eMAG, Tazz și Freshful, vrea să-și crească echipa de IT din cadrul companiei cu circa 10% până
Absolvenții de programe de MBA sau EMBA se îndreaptă din ce în ce mai mult spre antreprenoriat sau intraprenoriat, afirmă Laura Lăzărescu, managing partner al Bucharest International
pentru un proiect de energie verde cu o putere totală de peste 53 MW, construit în județul Mureș de Glodeni Energy, companie care face parte din portofoliul DRI (DTEK Renewables International
Grupul KMG International a continuat în primele patru luni ale anului să dezvolte activitățile de retail în regiunea Mării Negre, prin deschiderea unui număr de 12 noi stații în România
International Finance Corporation (IFC), membră a Grupului Băncii Mondiale, l-a numit pe Ary Naïm în funcția de manager regional pentru Europa Centrală și de Sud-Est, poziție din care
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care grupul Zentiva, deținut de fondul de investiții Advent International, care are pe piața locală o fabrică de medicamente, a preluat
educaționale sunt printre principalele provocări ale sistemului de educație privat din România identificate de Anca Macovei Vlăsceanu, fondatoarea Mark Twain IS și CEO al Mark Twain International
Producătorul de mobilier Ditre International, parte a grupului italian Ditre, caută 100 de oameni pentru fabrica de canapele deținută în Arad, în special poziții de confecționeri, tâmplari
Mihai Șindrilaru (41 de ani), executivul român care a dezvoltat brandul de modă New Yorker în România în ultimii opt ani, a preluat poziția de international retail manager pentru cinci