Anul trecut, românii au lăsat pe vacanțele în afara țării 10 miliarde de euro, fiind depășit pentru prima dată acest prag, potrivit datelor Băncii Naționale a României.
Criza a dat-o însă peste cap, iar problemele de la Lisabona i-au pus pe cei de la Millennium în situația să vândă mai multe bănci pe care le dețineau în afară, inclusiv în România.
Sorin Grindeanu, premierul PSD dat jos din fruntea Guvernului prin moțiune de cenzură de către PSD, o premieră în politică, a declarat că Liviu Dragnea, șeful PSD, s-a rugat de el la
„Contribuția echipei de legal a fost și în listarea UiPath în timpul pandemiei – exista deja o cameră de date, aveam răspunsul la întrebările avocaților și investitorilor.”
Arctic Stream, furnizor de servicii în domeniul tehnologiilor și echipamentelor de comunicații, al centrelor de date și al soluțiilor software, a atras joi 21 milioane lei printr-un
Gigantul american Microsoft, una dintre cele mai mari companii de IT ale lumii, are în plan să realizeze în România o investiție semnificativă într-un centru de date din care să furnizeze
La titlurile de stat pe 6 luni dobânda a crescut marți la 3,51%, nivel apropiat de cel de luni, iar la cele cu scadența la 3 ani, în lei, rata s-a majorat la 4,52%, de la 4,46% cu o