Ecosistemul de private equity și venture capital din România s-a dezvoltat foarte mult față de situația din urmă cu 6-7 ani, dar este încă în urma altor state ca număr de fonduri, dar
România, cândva croitorul Europei, a ajuns să se îmbrace din state precum India, Pakistan sau Myanmar, aceasta din urmă o țară în război civil deja de mai mulți ani, arată calculele
depășește 100 de milioane de euro în segmentul de șampon și aproximativ 70 de milioane de euro în cel de coloranți, adică de vopsea, dar sunt piețe încă mici în comparație cu alte state
Până la finalul anului Smart Diesel spune că va mai intra pe două noi piețe care se vor adăuga celor 15 state în care clienții comerciali pot alimenta prin intermediul cardurilor de
Sue Clark, managing director al SABMiller Europe, o regiune care generează anual venituri de aproape 6 mld. dolari, spune că România, asemenea celorlalte state din regiune, s-a confruntat
Trebuie să accelerăm depistarea și sancționarea cartelurilor, cele mai nocive pentru economie și o zonă în care România stă mai prost decât alte state ale UE, a spus președintele Consiliului
Cu un număr de aproximativ 2.000 de benzinării, România se află mult în spatele unor state precum Cehia, cu peste 3.750 de stații, sau Austria, cu 2.640 de puncte de alimentare, în
România are peste 170.000 de companii mici și mijlocii în comerț, iar ca pondere, cu 8,5 IMM-uri în comerț la mia de locuitori, piața locală depășește Germania sau Marea Britanie, state
Marea Britanie este statul cel mai puțin dependent de Uniunea Europeană în contextul în care doar 44,4% din exporturi merg către celelalte 27 de state membre.