Primul transport de gaze naturale lichefiate (GNL) de la terminalul croat de pe insula Krk către piața ungară a fost efectuat cu succes, ceea ce înseamnă că Ungaria dispune acum de
Bacolux, controlat de frații Marius și Florin Băzăvan, din care fac parte hotelurile Diana și Afrodita din Băile Herculane, a încheiat anul trecut cu venituri de 10 milioane euro, ceea
Vânzările realizate în clinicile grupului MedLife (simbol bursier M) în 2022 au ajuns la aproape 617 milioane de lei, ceea ce înseamnă 34% din totalul realizat de operatorul privat
Turcia se apropie de ratificarea aderării Finlandei la NATO, ceea ce ar aduce alianța militară cu un pas mai aproape de primirea celui de-al 31-lea membru în componența sa, în timp
Energia verde este vedeta momentului în ceea ce privește atragerea investițiilor și cel mai sigur bilet al României de a reintra în clubul exportatorilor de energie după ani întregi
Discuțiile legate de ceea ce se întâmplă cu concediile de odihnă apar întotdeauna în rândul angajaților mai ales la începutul anului când aceștia constată că nu și-au efectuat toate
Ceea ce ar fi putut deveni cea mai mare ofertă publică inițială (IPO) din Europa Centrală și de Est de după izbucnirea războiului ruso-ucrainean s-a încheiat fără succes.
Veniturile aduse de decontările de la Casele de Sănătate au adus 273 mil. lei la cifra totală de afaceri a farmaciilor Ropharma, ceea ce înseamnă o pondere de 49%, din calculele
Ceea ce ar fi putut deveni cea mai mare ofertă publică inițială (IPO) din Europa Centrală și de Est de după izbucnirea războiului ruso-ucrainean s-a încheiat fără succes.