Compania Activ Invest SRL, specializată în distribuția produselor gigantului sud-coreean Samsung pe plan local, a raportat pentru anul trecut o cifră de afaceri de 53,3 milioane lei
Lichidatorul judiciar al companiei Madly In Love SRL din Târgoviște scoate la licitație mai multe active în valoare totală de 2,61 milioane de lei (594.000 de euro).
Investitorii au anunțat că vor inaugura opt spitale și două clinici în perioada următoare, arată o analiză ZF pe baza datelor ce urmează să fie făcute publice.
finanțare, în valoare de peste 350.000 de euro, la finalul acestui an, care să susțină dezvoltarea proiectului, creșterea echipei și implementarea soluției în cât mai multe clinici
Dent Estet a pornit în 1999 de la un cabinet, pentru ca în 2016, la momentul preluării de către MedLife, să fie deja un business de 5,5 milioane de euro cu 7 clinici, 60 de medici și
În prezent, există negocieri cu clinici cu potențial de creștere în orașe considerate strategice pentru stomatologia din România.
”Ne bucurăm de interesul manifestat de alte clinici
Descarcă varianta Excel a graficului Mai multe grafice și tabele din domeniul Pharma Materialul a apărut în ediția din 19 ianuarie a Ziarului Financiar.
firme de pază Scorseze Security International, a închiriat o clădire de birouri în nordul Capitalei cu o suprafață de 1.600 mp (și un teren liber de 700 mp) pentru a deschide o nouă clinică
Dacă în 2011 și 2012 se investeau cel puțin 100 mil. euro anual în noi spitale și clinici, acum puțini sunt cei care mai au curajul să pornească la drum cu noi centre.