ENGIE România, fostul GDF SUEZ Energy România, cel mai mare distribuitor și furnizor de gaze local, a achiziționat compania Cofely Building Services & Maintenance prin intermediul unei
Autoritățile rusești poartă negocieri cu companii din Emiratele Arabe Unite și Ungaria privitoare la posibila vânzare a participației deținute de Rusia în cadrul companiei sârbe de
Compania americană din domeniul energiei nucleare Westinghouse Electric a anunțat semnarea de memorandumuri de înțelegere cu încă șapte companii bulgărești pentru susținerea proiectului
Compania Națională de Căi Ferate și Asocierea Astaldi SpA - FCC Construccion SA - Salcef Construzioni Edili e Ferroviarie SpA – SC Thales Systems România SRL au semnat două contracte
Departamentul american al Apărării a inclus Cosco, firma chineză care gestionează cel mai mare port al Greciei, Pireu, pe lista neagră a companiilor cu presupuse legături cu armata...
Sibex speră să revină pe profit în acest an, după ce în 2012 a avut pierderi de 2,9 milioane lei, de cinci ori mai mari decât în exercițiul financiar anterior, ca urmare a pierderilor
Sibex trebuie să se axeze pe revigorarea tranzacțiilor cu derivate pe active din România, precum și pe atragerea pentru listare a companiilor start-up din IT, energie solară, eoliană
Combinatul siderurgic Liberty Galați, care își caută cumpărător, a încheiat contracte de tolling cu Glencore (Marea Britanie) și Kaiseri Metal Center K.C.M (Turcia) – Ripen pentru...
Wood&Company, cel mai mare jucător de pe piața bursieră românească din perspectiva tranzacțiilor intermediate, se așteaptă ca veniturile Conpet Ploiești să rămână stabile în următorii