Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, a ajuns anul trecut la o cotă de piață pe segmentul concurențial al furnizării de 9,23%, semnificativ mai mare față de
platformă de servicii și plăți, intenționează să recruteze peste 700 de specialiști în tehnologie la nivel mondial în 2023, inclusiv în cele două centre digitale principale pe care compania
Compania a realizat în 2018 o cifră de afaceri de 138,4 mil. lei (29,8 mil. euro), mai mult cu 20% față de anul anterior, potrivit calculelor ZF făcute pe baza datelor de la Ministerul
Delgaz Grid, compania de distribuție de gaze naturale și electricitate a grupului german E.ON în România, anunță că și-a bugetat investiții de aproape 1 mld. lei (198 mil. euro) până
la 30 mil. euro în 2018, a intrat și pe piața platformelor software de resurse umane odată cu achiziția departamentului specializat și a aplicațiilor din portofoliul UCMS Group România
Delgaz Grid, compania de distribuție a grupului E.ON în România, a realizat anul trecut investiții de peste 1,2 miliarde lei (circa 241 milioane euro) în rețelele de distribuție a gazelor
Compania Concentrix, activitate în externalizarea proceselor de afaceri, servicii de relații cu clienții, suport tehnic, soluții digitale și programe de transformare inteligentă
Compania austriacă de constructii Strabag a înregistrat în 2023 în România o creștere de 65% a volumului de productie, la 519 milioane euro, în paralel cu reducerea cu 13% a comenzilor
Fintechul polonez PragmaGO a semnat un acord pentru achiziția a 89% din acțiunile companiei locale TELECREDIT IFN SA (care operează sub brandul Omnicredit) de la compania de investiții