OTP Asset Management și Amundi Asset Management, active în scădere ♦ Primii cinci manageri de investiții controlează 95% din toată piața La 19,1 miliarde de lei au ajuns activele celor
Creșterea pieței rezidențiale și investițiile realizate de dezvoltatori îi determină pe marii producători de materiale de construcții să urmărească trendul și să vină cât mai apro...
♦ Gust de vin în furtună
Producătorul de vinuri Purcari încheie cu succes o ofertă de listare de 186 milioane în timpul celor mai dure corecții pe piața de capital americană,
Ludovic Orban, premierul României, a anunțat că guvernul lucrează la un pachet de măsuri economice care include un program de garanții de stat și pentru companiile mari, la fel c...
fizice aveau la sfârșitul primelor nouă luni din 2020 depozite mai mari de 100.000 de euro, cu o valoare cumulată de circa 47,2 miliarde de lei (9,76 miliarde de euro), potrivit celor
trecută, notându-se divergența între continuarea tendinței de majorare a costurilor de finanțare pe termen scurt (pe fondul provocărilor la adresa stabilității financiare) și ajustarea celor
Bursa de la București a înregistrat marți o apreciere de 0,38%, prin prisma indicelui principal BET, în contextul în care 9 acțiuni din cele 17 ale indicelui principal BET au fost...
Serviciile publice aferente celor 36 de evenimente de viață sunt: Cum să începi o afacere; Vânzarea sau cumpărarea afacerii; Modificări în funcționarea afacerii; Obținerea de surse