o companie italiană de imobiliare, a renunțat la listarea la bursă pe ultima sută de metri, invocând ”o evidentă și extraordinară volatilitate da pieței în Italia și la nivel internațional
Românca Delia Velculescu, economistul numit de Fondul Monetar Internațional la conducerea misiunii sale tehnice în Grecia, a insistat în Cipru, unde a condus o misiune similară, cu
Fondul de investiții Advent Internațional se pregătește de o operațiune complexă în ceea ce privește producătorul de medicamente Labormed, care presupune în prima fază cedarea pachetului
deschiderea marilor magazine de retail, actul normativ fiind anulat în urma presiunilor exercitate începând cu primăvara anului trecut de către Comisia Europeană (CE) și Fondul Monetar Internațional
anunțat că, marți, se va întâlni cu guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu, pentru a discuta cu acesta despre scrisoarea de intenție care trebuie trimisă Fondului Monetar Internațional
Creșterea prețului îngrășămintelor chimice pe plan internațional a propulsat afacerile Azomureș peste pragul de 100 de milioane de euro pe trimestru, iar subvenționarea parțială a prețului
600 de angajați până la sfârșitul lunii martie și va reduce în continuare numărul oficiilor poștale, cu peste 135 unități, conform înțelegerii dintre Guvern și Fondul Monetar Internațional
punctul de vedere în privința liberalizării prețurilor la gaze și energie electrică până la 21 martie, când este programată următoarea reuniune a board-ului Fondului Monetar Internațional
situație financiară solidă și care oferă dividende consistente, care să concureze cu dobânzile la depozitele bancare, motivați de incertitudinile care continuă să planeze la nivel internațional