Fondul Proprietatea (FP) a anunțat miercuri seară la Bursa de Valori București că subscrierile totale în ofertă publică de cumpărare a acțiunilor proprii s-au ridicat la 1,85 de mi...
Christian '76 Tour S.A (simbol bursier TRIP) a încheiat joi, 28 mai, oferta publică inițială derulată timp de opt zile, în urma căreia a atras 149 de milioane de lei - inclusiv pri...
comunicat de presă, că decizia Ryanair de a renunța la cinci rute de pe terminalul din Transilvania este o decizie „strict comercială, determinată de nerentabilitatea acestor curse cu un grad
„Lunile iunie, iulie, august și septembrie au fost luni bune cu grad mediu de ocupare de 80%. Am avut turiști străini cazați, dar și oameni de afaceri.
AROBS Transilvania Software, cel mai mare grup IT listat pe bursa de la București, nu încetinește ritmul achizițiilor, iar conducerea spune că poate plăti următoarele tranzacții di...
Companiile de stat rămân un subiect sensibil în România, în condițiile în care primele zece societăți, preponderent din energie, au performanțe financiare net superioare mediei com...
celelalte state europene, astfel că migrația medicilor pentru salarii de zece ori mai mari în Europa nu va putea fi oprită câtă vreme nu se va rezolva problema salarizării în sistemul medical
celelalte state europene, astfel că migrația medicilor pentru salarii de zece ori mai mari în Europa nu va putea fi oprită câtă vreme nu se va rezolva problema salarizării în sistemul medical
Elveția are nevoie de specialiști în domeniul medical și al științelor exacte, românii având posibilitatea să găsească un loc de muncă în această țară după ridicarea restricțiilor de