Acțiunile One United Properties (ONE), unul dintre cei mai activi dezvoltatori imobiliari de proiecte rezidențiale, de birouri și mixte și acțiunile Transport Trade Services (TTS),
Consiliului Concurenței recomandă Companiei Naționale de Căi Ferate - CNCF CFR crearea condițiilor tehnice astfel încât operatorii de transport feroviar (OTF) să-și poată alege furnizorul
România e al doilea transportator al Europei, mai exact țara numărul doi după Polonia, la cabotaj - transport de mărfuri dintr-un punct în altul pe teritoriul altei țări.
milioane cu porumb - cea mai afectată cultură de secetă în acest an - și iriga mai puțin de 10% din suprafața totală cultivată din cauza lipsei apei sau a echipamentelor de pompare și transport
Compania de origine estoniană Bolt, care oferă pe piața locală servicii de transport alternativ (ride-hailing), plus un serviciu de închiriere de trotinete electrice, dar și o aplicație
Transport Trade Services (TTS), cel mai mare transportator integrat de mărfuri pe Dunăre, listat la Bursa de Valori București, a primit aprobare pentru finanțare din fonduri europene
Poducătorul de cablaje electrice pentru industriile auto, agricolă și de transport E-Cablaje, controlat de italienii de la Cable Company SPA și Lobogest SPA, are disponibile în prezent
Transportatorul fluvial pe Dunăre Transport Trade Services, listat la Bursă sub simbolul TTS, înregistra la finele anului trecut o datorie netă negativă de circa 16 milioane de euro
Companiile care activează pe piața de transport rutier de marfă aveau afaceri totale de 54,6 miliarde de lei (11 miliarde de euro) anul trecut, în creștere cu 6,5% față de anul anterior
și Simona Corlan, a finalizat anul trecut cu afaceri de 30 de milioane de lei, în creștere cu 24% față de anul anterior, ceea ce o plasează în top 20 cele mai dinamice firme de transport