Adrian Ariciu, CEO al Metro România, spune expansiunea rețelei de magazine în franciză LaDoiPași continuă, până la finalul anului 2024 urmând a fi deschise circa 500 de unități noi.
Adrian Ariciu, CEO al Metro România, spune că este imperativ necesar ca în 2023 consumul în volum să crească, acesta fiind de altfel un indicator de bază al apetitului pentru cheltuieli
Clifford Chance Badea, biroul local al firmei globale de avocatură Clifford Chance, a acordat asistență de partea cumpărătorului în două tranzacții importante finalizate în luna de...
Companiie din industria producătoare de mașini și unelte, dar și cele producătoare de componente electronice vor fi cele mai afectate de Brexit, având în vedere că 30% din exportur...
Compania germană Metro Cash & Carry, activă pe segmentul angro, a obținut anul trecut o cifră de afaceri medie per angajat de aproape 1,5 mil. lei, cea mai mare din industrie, fiind
Sunt foarte multe proiecte de birouri anunțate și vedem undeva la 450.000 mp anunțați pentru anul acesta, iar tendința se va menține și în anii următori. Vedem o cerere mare a chir...
„Ce vedem noi, privind mediul de business prin prisma afacerilor din portofoliul nostru, este că trebuie revizuite o serie de presupuneri privind elasticitatea unor companii la criză