Totodată, spune Florin Pogonaru, este nevoie de o foarte bună negociere la Bruxelles, astfel încât cât mai mulți bani din cei cuveniți României și sectorului afacerilor să ajungă,
țările vecine pentru că în regiunea Europei de Est România rămâne cea mai interesantă piață din punctul de vedere al interesului clienților și al sumelor investite, potrivit lui Florin
Orange România, liderul pieței locale de telecom, a continuat să înregistreze creșteri și în 2023 pe cele două segmente de business – zona de telecomunicații și cea a serviciilor de
Florin Lăzărescu, secretar general al Societății de Stomatologie Estetică din România (SSER), acesta fiind unul dintre cele mai scăzute procente la nivel european, iar România situându-se
concentrăm pe stabilitate și consolidare“, a declarat Andrei Lefter, fondatorul și managing partnerul DRS Architects, în cadrul celei mai recente ediții a emisiunii ZF Real Estate by Storia
Pluria, un start-up românesc pornit în 2020 drept o platformă prin care angajații companiilor au acces la spații de lucru flexibile, și-a triplat veniturile în ultimul an, spune Andrei
cumpărătorii amână deciziile de achiziție, potrivit lui Alex Printz și Răzvan Marinescu, cofondatori ai Acceleratorul.com, cei mai recenți invitați ai emisiunii ZF Real Estate by Storia
Firma a fost fondată de Florin Cordiș, care ocupă și funcția de director general, iar următorul pas analizat pentru dezvoltare este lansarea unui sistem de…