„Pe primul loc se află Transelectrica (TEL), de la care ne așteptăm la un dividend brut de 3,70 lei/acțiune, echivalentul unui randament de 16% la prețul din prezent“, spune Georgiana
Georgiana Mihalache
Lion’s Head Investments a cumpărat anul acesta proiectul Oregon Park din Pipera de la dezvoltatorul imobiliar Portland Trust, într-o tranzacție estimată la circa
cerințele de raportare, cum se corelează datele raportate și care sunt soluțiile inteligente la care se poate apela atunci când tehnologia își are limitările sale”, a declarat Georgiana
antreprenorii români, indiferent de domeniul în care activează, și să ne dezvoltăm paleta de servicii astfel încât să putem corespunde și mai bine nevoilor din piață”, explică Georgiana
Vrem să testăm apetitul clienților de a se uita la mașina lor într-un context mai larg“, a spus Georgiana Popescu, director de subscriere și membru în boardul Asirom.
Dar dacă e să fiu sinceră, era să uit cu totul și de el, noroc că mi-a amintit colega mea Georgiana Mihalache.
E vorba de majoratul meu la Ziarul Financiar.